Postul negru

Autori: Thierry de Lestrade

48.00 lei

• Este oare postul periculos?
• Ce mecanisme implică la nivel celular?
• Îi putem măsura efectele?
• Cum acţionează el asupra celulelor canceroase?

Şi dacă postul negru ar fi o metodă simplă şi eficientă pentru tratarea multor boli? Ideea este cu adevărat provocatoare, ba chiar scandaloasă pentru unii susţinători ai dogmei medicale. Şi totuşi, studiile ştiinţifice despre post nu lipsesc: începând cu doctorul Henry Tanner, care a postit timp de patruzeci de zile în 1880, la New York – supravegheat de confraţii săi – până la biologul american Valter Longo care, în prezent, supune postului şoareci suferinzi de cancer şi obţine rezultate uimitoare. De exemplu, câtă lume ştie că cercetătorii şi medicii ruşi au salvat mii de pacienţi, începând cu anii 1950, cu ajutorul postului negru?

Iată povestea pe care Thierry de Lestrade o redă în această carte remarcabil documentată, rezultat al unei investigații îndelungate ce a dat mai întâi naştere unui documentar difuzat pe canalul de televiziune ARTE. Într-o societate în care logica orientată spre consumerism este împinsă la absurd, postul negru ridică o întrebare paradoxală: „Mai puţin poate însemna mai mult?“
Titlu Postul negru
Subtitlu O nouă terapie
Autor Thierry de Lestrade
ISBN 978-606-8560-25-0
Număr de pagini 288
Colecția

Thierry de Lestrade este un realizator de documentare francez, autor a douăzeci de filme. Lestrade a obținut mai multe premii de-a lungul carierei sale, printre care premiul Albert Londres pentru „La justice des hommes“ (2008) și premiul Europa pentru „Males en peril“ (2008). „Postul negru, o nouă terapie“ a fost realizat în 2012 și are la bază cartea cu același nume, publicată și de Editura Philobia.