Cum a reuşit un student de 19 ani să clădească o companie care a revoluţionat internetul?
„Efectul Facebook“ este povestea captivantă a reţelei de socializare care, începând ca unul dintre multele proiecte ale lui Mark Zuckerberg, student în anul al II-lea la Harvard, a ajuns în mai puţin de un deceniu să conecteze peste 800 de milioane de oameni din întreaga lume.
David Kirkpatrick, jurnalist de referinţă în domeniul tehnologiei, a avut acces la documente din cadrul companiei, ceea ce i-a oferit o bază de cercetare extrem de riguroasă pentru acest volum. Astfel, el ne oferă o imagine fidelă a evenimentelor într-o carte care tratează cu eleganţă, inteligenţă şi umor toate aspectele interesante din istoria acestui fenomen global.
Folosind un ton degajat şi sprinten, Kirkpatrick combină tehnologia, statistica, economia, politica şi naraţiunea într-un stil minuţios şi accesibil în acelaşi timp. Fără a se feri de temele controversate, jurnalistul american prezintă şi modul în care reţelele de socializare ne influenţează viaţa de zi cu zi, radiografiind una dintre cele mai de succes reţete comerciale ale începutului de secol XXI.
Dincolo de aspectele biografice, „Efectul Facebook“ este şi un veritabil manual alternativ de marketing, prezentând pas cu pas dezvoltarea unui gigant al tehnologiei informaţionale.
Traducere din limba engleză de Bogdan Odăgescu.