Cronici din San Francisco

Autori: Armistead Maupin

10.00 lei

În anii ’70, Mary Ann Singleton, provinciala naivă din Ohio, ajunge la San Francisco, unde trebuie să renunţe rapid la provincialism şi la reflexele educaţiei puritane. Închiriază o cameră în Barbary Lane la numărul 28, într-un complex deţinut de o proprietară excentrică - de fapt un transsexual – pasionată de marijuana.
Mary Ann se împrieteneşte cu toţi ceilalţi locatari: Mona – hipiota bisexuală, Brian – un heterosexual fustangiu, Norman – sinistrul locuitor al mansardei complexului, şi cu Michael, un homosexual arătos cunoscut prietenilor drept Mouse (de la Mickey Mouse). Apar pe parcurs şi alţi prieteni care o însoţesc pe Mary Ann în aventurile sale din San Francisco: un businessman arogant, pretenţios şi misogin, un sexagenar alcoolic, un fotomodel alb care îşi schimbă culoarea pielii în negru pentru pentru a avea mai mult succes etc.
Autorul ştie să aducă în scenă lovituri de teatru, să provoace neînţelegeri, revelaţii senzaţionale şi suspans. Cititorul este plimbat dintr-o lume în alta cu aparentă frivolitate, dar în spatele acestei lejerităţi se ascunde efervescenţa Americii, cu bunele şi relele ei.
Autorul, Armistead Maupin, este gay, iar personajele homosexuale din Cronici sunt aidoma celor hetero, poate ca o consecinţă a atmosferei de perfectă toleranţă din San Francisco, una care nu-i singularizează prin adversitate.

Traducere din limba engleză americană de Cristina Rusu şi Liviu Dascălu.
Titlu Cronici din San Francisco
Autor Armistead Maupin
ISBN 978-606-93046-5-5
Număr de pagini 430
Colecția

Armistead Maupin s-a născut la Washington în anul 1944 şi este un cunoscut scriitor american. În 1971, el se mută în San Francisco şi cinci ani mai târziu devine celebru pentru foiletonul pe care îl scrie pentru cotidianul „The San Francisco Chronicle“. Scurtele povestiri în foileton vor fi mai târziu publicate în şase volume tipărite, sub titlul „Cronicile din San Francisco“. Cărţile se bucură de un succes imediat şi ajung să fie vândute în şase milioane de exemplare în întreaga lume. Din 1993, sunt transpuse şi într-o miniserie de televiziune, cu titlul „Poveştile oraşului“.

Cum să iei viaţa în piept
Apartamentul lui Connie
Frisco Disco
În casă nouă
Cumpărătorul potrivit la locul potrivit
Connie are o noapte proastă
Agenţia de plasament
Mona intră în scenă
În pâinea publicităţii
Edgar explodează
Probleme în Paradis
Nervii lui DeDe
Cină la doamna Madrigal
La întâlnire cu Ruby
Tipul de alături
Stăpâna casei
Străina din parc
Confesiuni la prânz
Ceva din trecutul Annei
Noul coleg de cameră al Monei
Prima întâlnire
La drum spre Mendocino
Brian se plictiseşte de moarte
Post-mortem
Cu cărţile pe faţă
…Şi-altă dată, şi-altă dată…
Acasă la doamna Day
Conexiunea chinezească
Spovedanie fără ascunzişuri
Domnişoara Singleton cinează de una singură
Mona şi porcul
Unde e dragostea?
În căutarea sufletului pereche
La un pahar de vorbă
Un viol mărturisit
Idilă la patinoar
La băile mixte
În camera lui Hillary
Micul dejun la pat
Maestrul dispare
Frannie o ia razna
Şase bastoane de cauciuc
Înapoi în Cleveland?
Lecţii de viaţă pentru Mary Ann
Război şi pace
Urechea lui Vincent
Fantezie în doi
Un vizitator misterios
Dar unde e Beauchamp?
Ce fac oamenii simpli
Intermezzo
Bătrânica lui Vincent
Un tango aniversar
Şi telefonul sună
Doamna Madrigal face dezvăluiri
Fabrica de slăbit
Surpriza lui Michael
Mitul familial
DeDe învinge
Boris motanul
Reînnoirea jurămintelor
Bărbatul de pe acoperiş
În inima oamenilor buni sălăşluieşte Dumnezeu
Joc de copii
La ce sunt buni prietenii?
Băieţii de pe plajă
Un idol de abanos
Oful lui D’orothea
Cercul învingătorilor
Fiasco în Chinatown
Ultimul hipiot
Veşti de acasă
Un adăpost pentru cei singuri
Într-o noapte înstelată
Un păhărel înainte de culcare
Cuvinte de alinare
Indiciul din librărie
Mona îşi schimbă viaţa
La ginecolog
Diagnosticul
Invazia părinţilor
Ne daţi sau nu ne daţi?
Aşchia nu sare departe de trunchi
Dilema lui DeDe
Doamna Madrigal şi Şoricel
Un secret dat în vileag
Cum să-ţi alini poftele?
Un detectiv strâmtorat
Dramă în rulotă
Oare vine barza?
Nodul de la cravată
New York, New York
Lună plină în San Francisco
Norman face mărturisiri
Ce ascunde D’or
Vizitatorul lui Michael
Trei bărbaţi la saună
Un bar pentru toată lumea
DeDe se răzvrăteşte
Doctorul te ascultă
O conspiraţie
Enigma de la fabrica Twinkie
Anna se prăbuşeşte
Soţia brutarului
Vechi pasiuni
Cuvinte de adio
Edgar e la capătul puterilor
Intrare prin efracţie
În inima sălbăticiei
Artă de dragul artei
Ghici cine vine la cină?
Confruntarea
Petrecerea
La revedere
Golden Gate